Este o întrebare bună, dacă ținem cont că trebuie să investim timp și bani pentru o lucrare de beton amprentat!
Răspunsul pentru această întrebare vine de la voi cei care încercați să faceți asta pentru prima oară.
Ce va pot spune eu din experiență anterioară, din colaborarea cu diverși oameni care au avut îndrăzneala să realizeze singuri :un trotuar din beton amprentat, pardoseală unui foișor, să toarne în jurul unei piscine, parcarea auto din față casei și așa mai departe, rezultatele au fost bune și mult peste așteptări!
Au fost mulți cei care au încercat și majoritatea nu au avut abilități practice și cunostiințe speciale despre construcții sau betoane.
În primul rând hai să lămurim câteva lucruri foarte importante:
Unde pot turna beton amprentat?
Poți turna oriunde se poate turna un beton de minim 5 cm grosime.
Adică betonul amprentat poți să-l torni peste un substrat de pământ sau pietriș compactat, peste beton existent, chiar și peste asfalt.
Dacă există un strat vegetal(iarbă sau alte plante verzi)este recomandat să fie îndepărtat. Se pune un strat de piatră și se compactează. Asta depinde foarte mult și de traficul și tonajul la care este expusă suprafață în timpul utilizării.
Ce grosime trebuie să aibe betonul amprentat?
Betonul stampat sau amprentat ideal este turnat la o grosime de minim 5 cm dacă se toarnă peste un beton existent și minim 10 cm dacă se toarnă direct pe pământ, piatră, balast.
Betonul amprentat supus la trafic auto intens cum ar fi parcări, drumuri de acces trebuie să aibă o grosime de minim 15 cm .
Ce marca,tip de beton folosim pentru realizarea betonului amprentat?
Conform testelor efectuate în cadrul elaborării documentației Agrementului Tehnic pentru betonul amprentat nr 02-04/1552-2022 ,documentație care a primit Avizul Ministerului Dezvoltării și Consiliului Tehnic Permanent în Construcții în dată de 25.05.2022 recomandăm următoarele clase de beton:
B250 | Bc 20 | C 16/20 | |
B300 | Bc 22.5 | C 18/22.5 | |
B330 | Bc 25 | C 20/25 | |
B400 | Bc 30 | C 25/30 |
B250 sau C16/20 este cel mai des folosit, are lucrabilitate bună și cost mai redus.Vara, când temperatura este mai ridicată este mai des folosit.
Cel mai recomandat beton pentru amprentat este C20/25 sau B330.
Betonul clasa C20/25 este un tip de beton cu rezistenta la compresiune de 20 N/mm^2 la varsta de 28 de zile. Reteta pentru betonul clasa C20/25 poate include urmatoarele componente:
- 400 kg ciment Portland;
- 800 kg nisip;
- 1200 kg pietris;
- 240 litri apa.
Aceste proporții pot varia în funcție de calitatea și caracteristicile materialelor folosite, precum și de cerințele proiectului. De asemenea, aditivii și îmbunătățitorii de beton pot fi adăugați pentru a modifica proprietățile fizice și mecanice ale betonului. Este important sa se respecte proporțiile indicate si sa se foloseasca materiale de calitate pentru a obține betonul cu caracteristicile dorite.
Reteta betonului C16/20 poate fi urmatoarea:
- Ciment Portland: 400 kg
- Nisip fin: 800 kg
- Piatra: 800 kg
- Apa: 160-200 litri
Proportiile pot varia in functie de proiect si cerintele specifice, dar acestea sunt componentele de baza pentru un beton de clasa C16/20. Este important sa se respecte aceste proporții și să se folosească materiale de calitate pentru a obține un beton durabil și de înaltă performanță.
Reteta pentru betonul C25/30 poate fi urmatoarea:
- Ciment Portland: 500 kg
- Nisip fin: 1000 kg
- Piatra: 1000 kg
- Apa: 200-240 litri
Aceasta reteta poate fi modificata in functie de specificatiile proiectului si de calitatea materialelor utilizate, dar acestea sunt componentele de baza pentru un beton de clasa C25/30.
Aceasta reteta poate fi modificata in functie de specificatiile proiectului si de calitatea materialelor utilizate, dar acestea sunt componentele de baza pentru un beton de clasa C25/30. Este important sa se respecte aceste proporții și să se folosească materiale de calitate pentru a obține un beton durabil și de înaltă performanță.
În ceea ce privește marca B400 sau C25/30 se folosește obligatoriu pentru suprafețele de beton amprentat cu trafic auto și beton amprentat cu trafic intens.
Am lămurit unde se toarnă beton amprentat, ce tip de beton se folosește la betonul amprentat, hai să vedem DE CE PRODUSE AVEM NEVOIE:
-
COLORANT ÎNTĂRITOR sau CULOARE BETON AMPRENTAT sau DURIFICATOR BETON AMPRENTAT
Putem amprenta betonul crud fără să folosim colorant întăritor sau culoare pentru beton amprentat sau durificator pentru beton?
În principiu da, dacă NU avem așteptări prea mari de la ce realizăm.
Rezultatul va fi o suprafață rugoasa,gri nerezistența în timp și cu aspect nu tocmai plăcut.
În concluzie trebuie să folosim colorant întăritor sau cum i se mai spune culoare pentru beton amprentat, sau durificator beton amprentat.
Ce face colorantul întăritor ?
Realizează un strat de uzură și rezistență pentru beton în grosime de 1-3 mm care are rol estetic și de rezistență.
Colorantul întăritor pentru beton amprentat da culoarea betonului amprentat la suprafață.
Culoarea betonului amprentat este rezistență la factorii de mediu foarte mult timp.
Trebuie să folosim culoare pentru beton amprentat potrivită pentru climă din România.
Culoarea produsă în Spania sau alte țări cu climă caldă de obicei nu sunt compatibile cu condițiile de mediu din România.
În concluzie:
Calitatea colorantului întăritor este esențială pentru obținerea unui beton amprentat rezistent în timp. Alegeți un produs agrementat tehnic în România.
Ce cantitate de colorant întăritor folosim?
Minim 3kg/mp ideal ar fi 5kg/mp.
Un milimetru grosime de strat durificator final se realizează din 2,5 kg culoare sau colorant întăritor sau durificator beton amprentat.
Un sac are 25 kg,deci cu un sac facem între 8 și 5 mp.
Atenție la aplicatorii tepari care pun 1-2 kg culoare pe metrul pătrat .Este o înșelătorie. Suprafața nu va rezista chiar dacă colorantul este de calitate.
Indiferent dacă colorantul betonului amprentat este gri, alb, roșu bej maron negru el are aceași rezistență mecanică, important este cât se consumă pe metru pătrat.
2. PRAF ANTILIPIRE
Decofrant, demulant pulbere ce se aplică pe betonul pregătit cu colorantul întăritor(5kg/mp)pentru a permite amprentarea (să nu se lipească amprentele de betonul proaspăt, moale).Pe lângă rolul de decofrant, antilipire are și un rol decorativ, acesta dacă se dorește, imprimă o patina de culoare materialului. Dacă nu se dorește această patina, se alege culoarea prafului antilipire identică cu a colorantului întăritor.
Caracteristici: Pubere antilipire ce permite o amprentare ușoară, fără a se lipi formă, iar după uscare este foarte ușor de spălat. Imprimă o patina foarte realistă și rezistență în timp ce poate fi controlată din intensitatea spălării betonului înainte de lăcuire.
Praful antilipire poate fi gri deschis sau gri claro,negru sau gris,negru închis sau pizzara.
Praful antilipire se spală mai ușor cu detergent de vase Pur de lămâie(nu este o glumă, cu aromă de lămâie este mai eficient)
3. Lacul pentru beton amprentat
Lacul este stratul de protecție sau sigilare pentru beton amprentat .
El se aplică obligatoriu după ce se spală.
Lacul pentru beton amprentat este de mai multe tipuri:
- Lac beton amprentat acrilic pe baza de apă (Concret Aqua). Se aplică pe betonul amprentat proaspăt turnat după spălare și uscare parțială.
- Lac beton amprentat acrilic pe baza de solvent(Concret Solvent). Lacul pentru beton amprentat pe baza de solvent se aplică pe betonul amprentat mai vechi de 3 săptămâni de la turnare, când nu mai are umiditate multă în substrat.
- Lac Poliuretanic pentru beton amprentat este cea mai rezistență soluție pentru lăcuirea betonului amprentat sau betonului stampat cum i se mai spune.
Lacul pentru beton amprentat este nbet superior celorlalte lacuri pentru beton.Este un lac pentru beton bicomponent.
Cât costă un metru pătrat de beton amprentat?
- Materialele pentru 1mp beton amprentat costă aproximativ 20-25 lei/mp în funcție de culoarea aleasă.
Această cuprinde tot ce ai nevoie, în cantitățile corespunzătoare pentru realizarea unei lucrări de foarte bună calitate și anume:
Culoare sau colorant întăritor 4-5 kg/mp
Praful antilipire 100 grame/mp
Lac acrylic pe baza de apă 200g/mp
Lac acrylic pebaza de solvent.200g/mp
Costul betonului pe mp este de 10-35 lei/mp în funcție de prețul cu care este achiziționat, grosime.
Caz concret
Dorim să facem o platforma de 30 mp pentru parcarea mașinii:
- Avem nevoie de:
3mc betonx350 lei=1050 lei
Materiale beton amprentat 750 lei
TOTAL:1800 lei totalitatea materialelor, inclusiv betonul.
PREȚ/MP 60 LEI
Dacă ținem cont că în piață prețul unui metru pătrat de beton amprentat este de 140-160 lei metrul pătrat obținem o economie considerabilă de aproximativ 3000 lei.
Va las pe voi să trageți concluzia dacă merită sau nu să faceți singuri…
Noi va stăm la dispoziție cu instrucțiuni complete pentru realizarea unor lucrări bune și foarte bune!
Lasă un comentariu
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *